Să Învățăm Cifrele

Cunoștințele de matematică sunt importante pentru viața noastră chiar dacă activitatea pe care o desfășurăm zi de zi nu are în aparență legătură direct cu matematica. În realitate, pentru a ne descurca și adapta la mediu realizăm tot felul de operațiuni matematice: numărăm, măsurăm, estimăm distanțe, apreciem cantități sau perioade de timp, facem calcule aritmetice, etc.

Iată de ce este important ca încă din primii ani de viață (perioada preșcolară) copii să înceapă să se familiarizeze cu noțiunile din matematică. De la naștere și până la vârsta de 5 ani, copiii dezvoltă un fel de matematică informală, compusă din noțiuni rudimentare și particularizate despre numere, forme geometrice, spațiu și alte noțiuni matematice. La 3 sau 4 anișori copii știu că adaugarea unei jucării la o grămadă înseamnă că grămada va conține mai multe jucării. Pot să facă diferența dintre un cerc și un pătrat, chiar dacă  uneori nu-și aduc aminte cum se numesc acele figuri geometrice. 

Aceste noțiuni nu sunt ușoare și se învață treptat  și logic. Trebuie să evitați categoric să le impuneți copiilor însușirea unor noțiuni mult prea complexe, care se predau la școală sau la vârste mai mari. O astfel de abordare ar instala o stare de stress nedorit și nenecesar care poate distruge motivația copilului de a învăta noțiuni noi.

9 pași spre învățarea NUMERELOR

1. În primul rând, ai grijă ca toate obiectele din jurul celui mic să aiba un loc bine stabilit, în felul acesta îi vei forma gustul pentru ordine și îl vei pregăti pentru învațarea miraculoaselor numere. Nu uita că numerele au fost inventate din dorința oamenilor de a pune ordine în lucrurile care ne inconjoară.

2, Profită de dorința lui de a-și exploara propriul corp și începe prin a-l învăța numerele folosind degețelele, ochii, unghiuțele, etc.  Specifică de fiecare data ce faci: "Hai  să-ți numărăm degețelele! Un deget, două degete s.a.m.d". El trebuie să înțeleagă tot ceea ce intenționezi să-l înveți.

3, Joacă-te cu cel mic, numără jucăriile sau creioanele, vorbește-i și despre cantități și dimensiuni, căci și ele au un rol important în formarea conceptului  de număr. Exemplu:"Uite ce mânuțe mici are băiatul meu și ce mari sunt mâinile mele!" sau "Uite ce multe jucării sunt în patul tău și ce puține sunt pe masă! Hai să le punem împreună si facem o grămadă mare de jucarii!"

4, Cântă-i cântecele cu numere și recită-i poezii care să conțină cifre. Poate vedea sau asculta cântecele despre numere. Rima este o succesiune care il poate învăța că există o ordine în vorbire și îi poate ușura procesul de învățare a cifrelor.

5, Asociază cifrele cu o serie de obiecte.Exemplu: 0 cu un ou, 1 cu o umbrelă sau un ghiocel, 2 cu o lebădă sau un rățoi, 3 un inel rupt in două, 4 un scaun cu patru picioare, 5 o seceră, etc.

6. Cere-i să facă anumite lucruri folosindu-se de numere: "Arată-i lui mami un degețel, arată-i doua degețele! Bravo!!! Câte degețele ai la mânuță? Hai să  le numărăm amandoi!"

7. Un mod foarte eficient prin care copilul învață este vorbirea cu jucăriile din camera. El le poate explica sau învăța câte degețele are la mână sau câte creioane are. "Acum tu ești profesorul și trebuie să le înveți pe jucăriile tale să numere până la 5 și apoi până la 10".

8, Găsirea jucăriei pierdute. Ajută-l să-și strângă jucăriile și număre-le în același timp. Folosește în acest timp și cuvinte ce denumesc cantități  sau ordinea, scopul tău este să-l înveți si numerele ordinare: "Uite ce multe jucării sunt aici! Sunt prea puține jucării în cutie, haide să vedem ce jucărie s-a pierdut! Deci lipsesc două jucării! Asta este prima jucărie și se pune pe dulap, a doua jucărie se pune aici ... etc"

9. Într-un coșuleț puneți toate cifrele confecționate impreună sau cifrele magnetice. Puteți verifica daca a învățat să  recunoască numerele, spunându-i: " Dă-mi, te- rog, numărul 5! Mulțumesc! Bravo!!! Îngerașul meu stie cifra 5."

Ce vă poate ajuta?

Mediul în care copilul trăiește și se joacă este foarte important pentru dezvoltarea sa intelectuală. Mintea unui copil se dezvoltă în primii ani de viață mai ales prin interacțiunea direct cu obiectele din jur. De aceea trebuie să vă asigurați că în camera copilului există suficiente obiecte și jucării care să-l stimuleze intelectual.

Jocul contribuie foarte mult la dezvoltarea intelectului copilului. Se pot juca singuri, în grupuri și adesea cu adulții.

Momentul Pedagogic - identificarea acestui moment presupune observarea cu atenție a  jocurilor și activităților care-l  fascinează foarte mult pe micului preșcolar și când acesta este el mult mai receptiv la noile informații.

Varietatea activităților - Pentru obținerea celor mai bune rezultate este necesar ca temele abordate să fie variate, acoperind un spectru cât mai larg de noțiuni și cunoștințe. Iată câteva exemple cu care se poate lucra: numărarea, compararea unor serii de elemente, utilizarea numeralelor ordinale (primul, al doilea, al treilea), compararea  și ordonarea formelor geometrice, etc.

Numerele la vârsta de 3 - 5 ani

Între 3 și  5  ani, un copil nu are capacitatea de a înțelege pe deplin ce este un număr și ce este matematica. De exemplu: varsați conținutul unui pahar plin cu apă într-o sticlă goală și întrebați copilul în care este mai multă apă. Dacă cel mic face o alegere, înseamnă că gândirea logico-matematică este la un stadiu începător de dezvoltare numit "preoperatoriu". 

Pentru a-i stimula gândirea logico-matematică, trebuie să folosiți metode și materiale simple și variate, cum ar fi:  cuburi, mărgele din lemn sau plastic, bastonașe, forme geometrice, jetoane, jucării mici (păpuși, mașini), pietricele, scoici, fructe, etc.

Folosind aceste materiale, puteți începe sa-l învățați pe copilul dumneavoastră despre numărarea obiectelor,  sortarea (alinierea obiectelor de același tip, în ordine crescătoare sau descrescătoare) sau clasarea obiectelor (alegerea obiectelor care sunt la fel sau diferite - culoare, dimensiune, forma, etc).