Atasamentul dintre copii si parinti

Atasamentul dintre copii si parinti se stabileste inca de la nastere, iar in cazul mamicilor inca de cand bebe este in burtica. Atasamentul dintre copil si mama este deja format in jurul varstei de 8 luni si constituie o baza care ii permite copilului sa se deschida catre lumea inconjuratoare si sa o exploreze. Atasamentul este ca un fel de temelie pe care copilul construieste apoi o cladire. Pe parcursul copilariei va mai dezvolta relatii de atasament si cu alte persoane semnificative pentru el: bunici, educatori, bone. Aceste relatii de atasament pot fi diferite, in functie de atitudinile adultilor. Insa, felul in care evolueaza aceasta legatura afectiva depinde si de stilul de atasament cu care este crescut si educat pana ajunge in stadiul de adult. Exista 4 stiluri principale de atasament: atasamentul securizant-autonom, cel temator-evitant, anxios si respingator.

Cu cat parintele intelege mai bine cele 4 tipuri de atasament, cu atat va sti si va alege cel mai potrivit mod de a crea legatura sau relatia pe care o doresc cu copilul lor, un atasament care-i va fi model micutului la maturitate si pe care-l va aplica si el in relatiile cu ceilalti.

 

Atasamentul securizant-autonom

Este cel mai de dorit, echilibrat si sanatos tip de atasament. Parintele este atent si iubitor si este orientat spre binele copilului. Bebelusul dezvolta pe parcursul copilariei o stima si incredere de sine crescuta, dar si o atitudine pozitiva fata de lume si mediul inconjurator.

 

Copilul care creste intr-o atmosfera securizanta este mai deschis si sociabil. Este mai pregatit sa faca fata greutatilor vietii si incercarilor grele prin care ar putea trece decat alti copii.

Chiar daca parinti sunt atenti, iubitori si protectori, micutii reusesc sa creasca si sa devina mai independenti sau autonomi decat alti copii.

 

John Bowlby, specialist in psihanaliza copilului, a constatat ca mamele care aveau copii cu atasament sigur erau foarte receptive la nevoile copiilor si aveau grija sa raspunda indicilor nonverbali ai copiilor (de exemplu zambeau si ele atunci cand copii lor zambeau si gangureau).

Atasamentul anxios-rezistent

Atasamentul anxios apare la copiii care sunt crescuti de parinti ambivalenti. Ei alterneaza intre a fi aproape de copil si a se implica in cresterea si educatia lui si intre indiferenta si respingerea lui. Este genul de parinte care intr-o zi isi copleseste copilul cu dragoste si afectiune, iar a doua zi este indiferent si nepasator la nevoile lui.

Inconstanta in stilul parental aplicat cresterii copilului este nefasta pentru felul in care se dezvolta micutul. Devine anxios, nesigur pe el si ajunge sa se poarte cu cei din jurul lui exact asa cum s-au purtat parintii cu el de-a lungul copilariei.

 

Acesti copii sunt excesiv de suparati la plecarea mamei si ambivalenti la sosire (nu pot fi calmati daca sunt luati in brate, plang, desi cauta sa fie luati in brate) fapt care nu le permite sa desfasoare comportamente de explorare, de cunoastere. In colectivitate acesti copii se remarca prin faptul ca sunt preocupati mai mult de ei insisi si pun limite ambigue in raport cu ceilalti.

 

John Bowlby a constata ca mamele copiilor cu atasament anxios nu erau foarte receptive la nevoile copiilor; ori raspundeau destul de tarziu si chiar erau indiferente. Bebelusul de tip anxios vrea cu orice pret sa-si faca mama atenta la nevoile sale, doreste sa i se acorde atentie si iubire. Recurge la atitudini disperate, pentru ca a observat ca asta e o modalitate sigura de a-si atrage mama, care reactioneaza simtindu-se vinovata. Se agata de mama disperat, iar cand  aceasta nu-i raspunde, devine furios si da in ea. Este foarte dependent de mama sa si face orice pentru ca ea sa reactioneze.

Atasamentul respingator-evitant

Copilul este crescut intr-o atmosfera negativa, posibil cu abuzuri fizice, mentale sau emotionale repetate. Este respingator fata de mama si parinti inca de la varste mici - 1-2 ani, pare dezinteresat de cei din jur si are tendinta de a-si inhiba trairile si emotiile.

 

Acesti copii apreciaza singuratatea, izolarea, nu au incredere in ceilalti si nici nu vor sa depinda de acestia, iar adultii se tem de relatiile intime, stabile, preferand mai degraba aventurile de o  noapte. Intr-o relatie,  sunt foarte distanti, desi partenerii lor isi doresc sa se apropie de acestia. Sunt cei mai predispusi sa-si insele partenerul si se despart frecvent.

Atasamentul temator-evitant

Atasamentul temator este un stil nesanatos pentru dezvoltarea copilului. In urma acestui atasament, se contureaza acel copil care tanjeste mereu dupa afectiune, dar manifesta dificultati in a se apropia de ceilalti si a crea conexiuni sau relatii afective. Ii este frica sa nu fie dezamagit sau ranit de catre ceilalti si este confuz si nesigur pe el sau ea, deoarece a fost crescut intr-un mediu nesigur din punct de vedere emotional.

Deoarece copilul se considera inutil si se simte lipsit de incredere,  acesta nu este capabil sa ofere si sa primeasca dragoste si afectiune, existand posibilitatea ca micutul sa  fie incapabil sa cunoasca astfel de sentimente, din cauza mediului distructiv si lipsit de emotii pozitive in care a fost crescut.

Spre deosebire de bebelusul crescut intr-un stil de atasament respingator, negativ, indiferent, care nu are stima sau incredere de sine, copilul crescut intr-un astfel de mediu nu are astfel de probleme, dar ii desconsidera pe cei din jurul lui si devine defensiv cand vine vorba de a lega relatii personale cu ceilalti.

 

S-a constatat ca mamele copiilor cu atasament evitant isi respingeau direct sau indirect  copii atat  fizic cat si emotional. Copii din aceasta categorie, de regula, isi neaga sau ignora emotiile, sentimentele si nevoile. Acestia , desi sunt furiosi pe mamele lor, la fel ca bebelusii cu atasament anxios, prefera sa se indeparteze si sa-si ignore parintii, considerand ca se pot descurca si singuri.

 

 

Parintii care au o atitudine de respingere a copilului, de ignorare sau o atitudine intruziva contribuie la formarea unui atasament de tip evitant, in timp ce parintii cu o atitudine imprevizibila contribuie la formarea unui atasament de tip anxios-rezistent.