Cum sa ai grija de sanatatea copilului tau

la gradinita

Sanatatea copilului la gradinita este destul de greu de controlat si mentinut de catre parinti . Intr-un mediu in care se aduna laolalta grupuri de copii care baga in gurita tot ce prind, germeni care misuna peste tot si epidemii sezoniere care abia asteapta sa ii cotropeasca pe cei mici, mediul gradinitei este unul destul de vulnerabil pentru sanatatea copilului tau. Exista insa cateva masuri esentiale pe care le poti lua pentru a asigura sanatatea micutului tau in acest mediu

Metode de protejare a sanatatii copilului tau

Protejarea sanatatii micutului in interiorul acestei institutii depinde foarte mult de masurile de prevenire si imunizare pe care le-ai luat inca de la nașterea copilului pentru intarirea imunitatii acestuia, dar si de regulile si politicile pe care le are fiecare gradinita in parte.

 

Iata un top al masurilor de prevenire a bolilor si infectiilor frecvente, pe care copilul le poate contracta usor din interactiunile cu ceilalti prichindei:

Invata copilul obiceiuri esentiale de sanatate!

Este important ca educatia micutului cu privire la principalele norme de igiena corporala sa fie facuta inca de mic.

 

Prichindelul tau trebuie sa stie, pana la varsta la care intra la gradinita, sa se spele corect pe manute, sa stie care sunt situatiile care impun obligatoriu spalatul pe maini, dar si sa nu bage niciodata manutele sau lucruri de pe jos ori din jur in gurita.

Spalatul pe maini este cea mai simpla, ieftina si eficienta metoda de prevenire a multor infectii la copii si nu numai.

 

In plus, ai grija sa il inveti sa isi sufle nasucul doar in servetele curate, pe care sa le arunce apoi la cos, si sa nu foloseasca manecele bluzelor sau alte lucrusoare din jur pe post de batiste.

 

Invata-l sa puna mana la gurita atunci cand stranuta si sa se spele pe maini imediat dupa aceea, pentru a preveni raspandirea germenilor prin atingerea diverselor lucruri.

Verifica regulile de igiena ale gradinitei si politicile lor cu privire la imbolnavire!

Gradinita in care urmeaza sa ajunga copilul trebuie sa fie impecabila din punct de vedere a curateniei.

 

Verifica cu atentie fiecare spatiu din gradinita, intreaba de cate ori pe zi se face curatenie si daca exista medici care monitorizeaza copiii bolnavi.

 

De asemenea, intereseaza-te cu privire la politica gradinitei in ceea ce priveste copiii care se imbolnavesc - cum sunt izolati de ceilalti copii, care sunt masurile care sunt luate imediat si daca sunt sau nu trimisi acasa.

 

Pentru evitarea transformarii grădiniței intr-un focar de infectie sau a aparitiei unei epidemii, multe grădinițe au o regula stricta - copiii cu boli contagioase stau acasa pana cand se refac, pentru a impiedica transmiterea bolii la cei sanatosi.

NU UITA  de bolile copilariei  care se manifesta o singura data de-a lungul vietii si apar cu precadere la copii fiindca sunt puternic contagioase. Acestea sunt: Rubeola, Rujeola, Oreon, Varicela si Scarlatina. Inca de la primele simptome duceti-va cu micutul la doctor si tineti-l in casa pana la vindecarea totala si disparitia simptomelor.

Alapteaza-l cat mai mult!

Este important ca aceasta masura sa fie pusa in aplicare inca de la naștere si mentinuta cat mai mult, eventual chiar si dupa 1 an.

 

Nu este nimic rau sa alaptezi copilul pe termen lung. Laptele matern contine un numar semnificativ de anticorpi esentiali, unici, care protejeaza micutul de contactarea unor infectii de-a lungul intregii vieti. Nicio formula de lapte de pe piata nu poate imita anticorpii si unele dintre substantele nutritive care se gasesc in laptele primit de copil de la san.

 

Alăptarea  este una dintre cele mai eficiente masuri de protejare a sanatatii copilului pe care o poti lua si care isi pastreaza efectele pe termen lung.

 

Fa-i toate vaccinurile la timp!

Imunizarea copilului trebuie sa respecte  calendarul national impus pentru copii, dupa o schema specifica, in functie de varsta.

 

Pana la varsta la care intra la grădiniță, micutul trebuie sa fie vaccinat impotriva hepatitei B, tuberculozei, polio, rujeolei, racelii si gripei (periodic), rubeolei, oreionului etc.

 

Unele dintre ele sunt cruciale pentru protejarea sanatatii, chiar vietii micutului, in timp ce altele isi pastreaza o eficienta crescuta impotriva infectiilor, dar nu definitiva. Insa chiar daca se imbolnavesc de unele dintre ele, forma lor este mult mai usoara daca micutul are facut vaccinul impotriva lor.

Intareste periodic imunitatea copilului!

Sistemul imunitar al micutului tau are nevoie, ocazional, de mici impulsuri, pentru a face fata epidemiilor virale severe sau riscului de infectii grave.

 

Ai grija ca, dincolo de vaccinurile obligatorii, sa contribui la intarirea imunitatii celui mic printr-o alimentatie sanatoasa si bogata in vitamine si minerale, incurajarea activitatii fizice, dar si prin suplimente alimentare, recomandate de pediatri in anumite perioade din an.

Alege o gradinita mica!

O institutie mica, cu mai putini copii, scade riscul de imbolnavire a copilului tau. Este expus la colectivitati mici, iar educatoarele reusesc sa ii monitorizeze mai usor pe copii si sa se asigure ca respecta regulile de igiena pentru prevenirea bolilor.

 

In institutiile mari, numarul de copii este crescut si pericolul imbolnavirilor creste. In astfel de conditii, atentia educatoarelor nu este distribuita egal intre copii, ci intre grupuri, copilul fiind mai putin protejat.